Ce înseamnă lumânarea în Ortodoxie? Cum le putem explica copiilor acest simbol? 🕯️❤️

 

Sunt anumite mirosuri și imagini care mă întorc instant în copilărie.

- Mirosul de ceară caldă.

- Lumina unei lumânări aprinse într-o seară liniștită. 🕯️

- Liniștea unei după-amiezi de duminică.

Uneori mă surprind că toate aceste amintiri sunt încă vii, deși au trecut atât de mulți ani.

Îmi amintesc cum mergeam împreună cu familia la biserică, iar după ce ne întorceam acasă începea partea mea preferată din zi: timpul petrecut împreună. ❤️

Mama aprindea candela sau o lumânare și se așeza să citească. Îi plăceau mult Viețile Sfinților și cărțile duhovnicești. Apoi ne povestea și nouă, cu răbdare și căldură, despre oamenii care și-au trăit viața aproape de Dumnezeu.

Pe atunci nu înțelegeam tot, dar îmi amintesc lumina blândă a lumânării,  liniștea și starea aceea de pace. Astăzi, când o privesc pe fetița mea, mă întreb adesea:

🌱 Ce amintiri îi construiesc eu acum?

🌱 Ce va păstra ea în suflet peste 20 sau 30 de ani?

Poate că nu își va aminti fiecare explicație pe care i-o ofer, dar sper să își amintească momentele petrecute împreună, poveștile, rugăciunile, bucuria descoperirii și frumusețea credinței trăite cu blândețe.

❤️

🕯️ De ce aprindem lumânări în biserică?

Aceasta este una dintre întrebările pe care copiii le pun foarte des.

Și este o întrebare frumoasă, pentru că lumânarea este unul dintre primele simboluri pe care le observă atunci când intră într-o biserică. O văd la icoane, Sfânta Liturghie, Botez, Cununie si lla multe alte slujbe, dar ce reprezintă ea?

În tradiția ortodoxă, lumânarea este mai mult decât o simplă sursă de lumină, este un semn al rugăciunii noastre către Dumnezeu. 🙏 Flacăra ei ne amintește de cuvintele Mântuitorului:

„Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric.” (Ioan 8, 12)

Atunci când aprindem o lumânare, ne rugăm, mulțumim, cerem ajutor, ne amintim de cei dragi sau pur și simplu ne așezăm pentru câteva clipe înaintea lui Dumnezeu cu inima deschisă. ❤️

👧

Cum le explicăm copiilor simbolul lumânării?

De multe ori, copiii nu au nevoie de explicații complicate. Ei înțeleg cel mai bine prin imagini și exemple simple. Le putem spune:

🕯️ „Așa cum lumânarea luminează o cameră întunecată, tot așa Dumnezeu luminează sufletul nostru.”

Sau:

✨ „Lumânarea ne amintește să fim și noi o lumină pentru cei din jur prin bunătate, răbdare și iubire.”

Copiii învață mai ales prin ceea ce văd, trăiesc, simt. De aceea, un moment petrecut împreună aprinzând o lumânare poate valora uneori mai mult decât o lecție întreagă.

🎨

De ce iubesc copiii să descopere credința prin imagini?

Ca pictor iconar, am observat ceva minunat de-a lungul anilor.

Atunci când copiii colorează, desenează sau privesc imagini, ei intră mult mai ușor în dialog cu ceea ce învață.

Nu memorează doar informații le transformă în experiențe. O lumânare nu mai este doar o lumânare ci devine o poveste, un simbol, o amintire sau o conversație cu mama, tata sau bunicii. ❤️

Tocmai de aceea, în timp ce desenam planșa cu lumânarea pe care o vezi în imaginea acestui articol, mă gândeam la toate acele momente simple care pot apropia un copil de frumusețea credinței.

Nu prin obligație sau teamă, ci prin curiozitate, bucurie și descoperire. 🌿

❤️

Ce rămâne în sufletul unui copil?

Poate nu își va aminti toate lecțiile sau nu va reține toate explicațiile, dar își va aminti că a stat lângă tine, a colorat, a pus întrebări, a ascultat povești și s-a simțit iubit.

Iar uneori, exact din astfel de momente se nasc cele mai frumoase amintiri ale copilăriei. ❤️

📖 Descoperă lumea icoanelor împreună cu copilul tău

Din dorința de a-i ajuta pe copii să înțeleagă mai ușor simbolurile credinței, am creat cartea:

„Simboluri din icoane de colorat cu 12 lecții interactive” ✨

📖

Un adevărat catehism vizual ortodox pentru copii, care îmbină: 🎨 planșe de colorat; 📖 explicații simple și accesibile; ❓ întrebări interactive; ⛪ simboluri și povești din lumea icoanelor.

Copiii vor putea descoperi:

🌳 Ospitalitatea Patriarhului Avraam și prefigurarea Sfintei Treimi

🛡️ Scutul și sulița Sfântului Mare Mucenic Gheorghe

📖 Evanghelia – Cuvântul lui Dumnezeu pentru oameni

👼 Îngerul păcii și al bucuriei

⭐ Steaua Maicii Domnului

🕯️ Lumânarea

⛪ Biserica

🔑 Cheile Împărăției Cerurilor

și multe alte simboluri explicate cu blândețe și pe înțelesul copiilor. ❤️

❤️

Mai mult decât o carte de colorat

Dincolo de informații și culori, această carte să ofere ceva și mai valoros:

momente petrecute împreună.

Momente în care copilul îți pune întrebări, colorați la aceeași masă și clipe unice în care îi povestești despre credință, despre bunici, despre biserica în care ai crescut sau despre amintirile tale din copilărie.

🌱 Pentru că cei mici nu își vor aminti peste ani toate explicațiile, dar își vor aminti că ai stat lângă ei, i-ai ascultat, ați râs și ați descoperit împreună lucruri frumoase.

Și poate că, peste mulți ani, mirosul unei lumânări aprinse îi va întoarce și pe ei la aceste clipe. ❤️

Creează amintiri care rămân în suflet

Dacă îți dorești ca timpul petrecut împreună cu copilul sau nepotul tău să însemne mai mult decât câteva minute petrecute în fața unui ecran...

Dacă îți dorești să îi vorbești despre credință într-un mod blând, frumos și potrivit vârstei lui...

Dacă îți dorești să transformați împreună o simplă activitate de colorat într-o experiență plină de sens...

❤️ te invit să descoperi cartea „Simboluri din icoane de colorat – cu 12 lecții interactive”.

📚 O carte creată cu dragoste de mamă, pictor iconar și educator.

🎨 O carte care îmbină credința, creativitatea și bucuria copilăriei.

🙏 O carte care poate deveni începutul unor conversații și amintiri pe care le veți purta în suflet mulți ani de acum înainte.

👉 Descoperă cartea aici: www.mihaelagrosan.ro/carte-colorat-icoane-simboluri/  

🎁

 Poate fi un dar minunat pentru propriul copil, pentru un nepot, un finuț sau pentru orice copil care merită să descopere frumusețea Ortodoxiei într-un mod cald și apropiat de sufletul lui.

❤️ Comandă acum și începe chiar astăzi să construiți împreună amintiri care vor rămâne pentru o viață întreagă.

🕯️ Pentru că uneori o simplă lumânare colorată împreună poate aprinde în inimă o lumină care să nu se stingă niciodată. ❤️✨

Cu drag,

Mihaela Grosan
🎨 Pictor iconar și autor al cărții „Simboluri din icoane de colorat cu 12 lecții interactive” ❤️







Tablou pictat de Vară cu Valurile - Pictură pe Pânză

 Superb Tablou pictat cu 
Valurile văzute de Sus și două Scoici


Dimensiune: 20x15 cm

Tehnica: Acrilice pe Pânză  
Mega REDUCERE 50%: Pret Nou: 80 lei, Pret vechi: 160 lei 
*PROFITĂ ACUM DE OFERTĂ

VEZI: Etape pictură  <aici> Tutorial pas cu pas YouTube: Pictura Mihaela Grosan
Cursuri Pictură Online Gratis - tip tutorial <click aici>

Vezi și:

Lucrari artistice de vanzare (pictura si grafica- tablouri) <click aici> si Tablouri frumoase <click aici>
Portrete pictate dupa poza la comanda <click aici>



Materiale necesare pentru pictură nivel începător

  

Materiale necesare pentru pictură și desen pentru nivel începător, elevi și studenți
-utilizate și recomandate de pictor Mihaela Grosan-

Vezi tutoriale pictură și grafică pas cu pas pe canalul de Youtube:

Pictură Mihaela Grosan <click aici>

 

I.CULORILE

Recomand culorile acrilice pentru că se pot folosi în diverse tehnici și sunt pe bază de apă iar după uscare devin permanente. Culori acrilice de la Maimeri, Vallenjo, Reeves, Pebeo, Royal & Langnickel au o textură fină, se pot combina, aplica direct din tub sau combina cu apă pe diferite suporturi de la sticle, căni, pânze și până la pereți sau chiar pentru bijuteri.

* Vezi OFERTE CULORI acrilice Royal & Langnickel <click aici>

II.PENSULE

1.Pensule contur – eu optez pentru cele din păr sintetic deoarece mi se par mai durabile și stabile în timp, iar riscul de a lăsa fire în urmă este mic. De asemenea, sunt mai fine și se poate controla mai ușor cantitatea de culoare pe care o lasă urma trasată. Cele mai optime cu care lucrez sunt următoarele: pensule liner Gold Sable cu fir sintetic Taklon  -Maier Atelier, pensule rotunde caligrafie Aquafine DALER-ROWNEY - Script Liner și pensule rotunde Phoenix.

2. Pensule tablou – aici aleg tot din păr sintetic și caut să fie nici prea tari și nici prea moi pentru a avea flexibilitate în lucru. Lucrez bine cu cele late, rotunde, late sau în unghi, precum: pensule late clasic sau în unghi WINSOR & NEWTON Cotman, pensule late Tintoretto, pensule rotunde Giorgione și pensule late Royal & Langnickel.

III.CREIOANE COLORATE și CARIOCI

Se pot utiliza cele mai groase pentru suprafețe mai mari, iar cele mai subțiri pentru detalii. Uneori de nevoie de câteva straturi suprapuse din aceeași nuanță sau diferită pentru a rezulta culoarea dorită. Idei de creioane color și carioci bune pe care le utilizez sunt: Creioane color maxi DACO, Cretacolor Studio Line – culori acuarelabile, adică poți da cum pensula peste ele și crea efecte superbe, creioane color Milan model hexagonal – care acoperă forte bine și sunt greu de șters sau adăugat peste ele, creioane color clasic Faber Castell, carioci vârf fin Milan, Brush Marker Yalong – carioci cu vârf de pensulă pentru efecte faine.

Oferte creioane colorate Faber-Castell <click aici>

Oferte carioci <click aici>


IV.CREIOANE și CĂRBUNE DESEN

Creioanele au diferite mine și grosimi. Pentru detalii fine se utilizează cifrele cu H, iar pentru umbre și contururi B-urile. Idei de creioane bune se găsesc la: creioane grafică KOH-I-NOOR, STANGER Germany creioane grafică, MARCO Raffine Art Sketch - creioane grafit sau schițe, SPECTRUM PRO creioane grafit și desen, Creioane DACO, etc.

Cărbunele se găsește alb sau negru, natural sau presat și poate fi sub formă de băț sau creion. De reținut că un cărbune este mai dur și lasă o urmă greu de îndepărtat complet. De aceea, recomand ca mai întâi să se facă schița cu un creion fin HB sau 2B și apoi se adaugă valorația cu cărbunele. Exemple: Creion cărbune negru desen CRETACOLOR, Cărbune desen presat Faber-Castell, Cărbune Milan, etc.

 

V.SUPORT DESEN

Pentru schițe sau notare idei sunt foarte bune colile de xerox sau pentru print de 80gr, însă pentru tablouri se recomandă hârtie de mai groasă de 170-250 gr sau chiar 300 gr.

VI. SUPORT PICTURĂ- pânzele cele mai bune sunt cele care au o textură cât mai fină pentru a permite realizare detaliilor într-un mod optim, de asemenea se poate da cu un strat de culoare înainte de pictură  (un pre-fond gen gri, alb, verde închis, negru în funcție de viitorul tablou, dacă e mai închis sau mai deschis) sau poți tu crea propriul suport dintr-un cerșaf, aracet și lavabil  - vezi aici videoul meu pentru pași și materialele exacte 

1.Pânză pe șasiu lemn – oferte <click aici>

2.Pânză pe carton. Este la fel ca cea pe șasiu doar ca e lipită pe un carton dur și nu prinsă de un cadru din lemn.

3.Sticlă cu ramă pentru icoane sau alte picturi. Sticla e bine să aibă grosime de 2-3 mm și să se șteargă cu o soluție de geam înainte de utilizare.

 

VII. FINISARE

1.Lac Transparent Pentru Icoane Pe Sticlă :

Acesta se aplică peste conturul negru perfect uscat și cu ferestre deschise. Se poate procura de la materiale de construcții sau supermarket. Cel mai optim este cu uscare cât mai rapidă (2-6h) pentru a reduce particulele fine de praf să se așeze pe lucrare. A se evita cele pe bază de apă căci pot împrăștia conturul. Eu am găsit un lac de piatra transparent pentru yacht de Kober cu uscare in 2h.

Important: după aplicarea lacului se lasă la uscat, nu se atinge nici sticla nici pensula, iar aceasta din urmă se va șterge rapid după utilizare cu un șervețel și se va spăla cu săpun și apă caldă.  

Lac incolor Kober yacht plus

2.Vernis Final/ Protecție Pictură Obiecte:

Acest ultim strat este opțional la tablourile pictate cu acrilice, însă la cele cu tempera e necesar pentru a rămâne în timp culoarea. Există numeroase vernisuri pentru diferite tipuri de lucrări artistice, iar cele mai optime sunt transparente care nu afectează pictura, fie mate sau lucioase precum : Vernis final mat Maimeri care formează o peliculă fină și rezistentă. Pentru tablourile în creion pe hârtie există spray-uri speciale pentru a nu lăsa să se împrăștie creionul. O variantă mai este aplicarea unei culori transparente de tipul: Art deco liner Vallenjo transparent.  

Important: Stratul final de protecție trebuie aplicat doar după ce s-a uscat complet lucrare. Se poate lăsa câteva ore sau chiar peste noapte pentru că există riscul să se amestece cu ultimile straturi de culoare incomplet uscate.

 

VIII. Diverse USTENSILE și accesorii

1.Paletele pictură pot fi de diferite mărimi sau forme, din plastic sau lemn. În funcție de suprafața pictată se alege și paleta, care poate fi cumpărată din comerț sau se poate utiliza o farfurie ceramică, o placă de faianță sau peste un carton se pune folie de plastic alimentară bine întinsă.

2.Șevaletul este util pentru tablouri mari, însă pentru unele tehnici sunt ok de folosit și la picturi mai mici, decât pictatul la birou sau masă. Este bine de ales unul la care se poate regla înclinația.

3.Maștocul este un suport pentru a sprijini mâna care pictează și a permite lucrul pe suprafețe mai mari și încă neuscate complet. Se poate realiza din diverse materiale drepte, lungi, cilindrice, dure, drepte și stabile precum: cozi din lemn de mătură pentru suprafețe de peste 1-2 metri, cozi lungi de la pensule sau confecționa la un meșter tâmplar. Eu 2 de mulți ani dintr-o coadă de pensulă iar la capătul de care se sprijină am pus niște vată și șervețel prins cu scotch pentru a nu lăsa urme pe suprafața de lucru; unul l-am înfășurat peste tot șervețel ca să nu mai alunece mâna J.

 

Vezi și:

top 3 super CĂRȚI pentru a fi mai inteligent si creativ:

Arta. Idei fundamentale

Sapiens. Scurta istorie a omenirii

Jocul vietii si cum sa-l joci

Sănătate: Hidratare optimă cu Filtrele Brita

Promoții PRODUSE sportivi – creștere masă musculară <click aici>

Oferte naturiste pentru SILUETĂ și SLĂBIRE <click aici>


Apus Vazut din Pestera Pictat pe Panza

 Tablou pictat cu Apus de Soare pe lac văzut dintr-o Peșteră cu un Pescar - creație unica

Dimensiune: 50x40 cm

Tehnica: acrilice pe panza întărit cu carton

Pret: 600 lei

Video YouTube etape pictura canal: Pictura Mihaela Grosan: https://youtu.be/eAD2TFOK4Yo 
Cursuri Pictură Online Gratis - tip tutorial <click aici>

Vezi și:

Lucrari artistice de vanzare (pictura si grafica- tablouri) <click aici> si Tablouri frumoase <click aici>
Portrete pictate dupa poza la comanda <click aici>

Tablou pictat manual "Ferestre spre univers"

Tablou pictat manual "Ferestre spre univers"
Tabloul este realizat pe panza cu sasiu de lemn si care nu necesita rama, tip 3D, fiind pictat pe toate laturile.
Tehnica mixta in culori acrilice + vernis final pentru extra protectie si durabilitate.
Dimensiune: 40x40 cm / Pret: 450 lei

Ideal pentru dormitoare, sufragerie, birou, cabiente, saloane, sali




Vezi și:
Lucrari artistice de vanzare (pictura si grafica- tablouri) <click aici> si Tablouri frumoase <click aici>
Portrete pictate dupa poza la comanda <click aici>
Cadouri barbati <click aici>

Tablou pictat cu "Tudor Gheorghe". Portretul cantaretului Tudor Gheorghe, Au innebunit salcamii

Tablou pictat cu "Tudor Gheorghe -configurari ale portretului Pop Art" 
-acrilic pe panza, 50/70cm x5 -2019
*Disponibil la cerere
Ideal pentru sufragerie, dormitor, birou, cabiente, saloane





Vezi și:
Lucrari artistice de vanzare (pictura si grafica- tablouri) <click aici> si Tablouri frumoase <click aici>
Portrete pictate dupa poza la comanda <click aici>
Cadouri barbati <click aici>

Portrete dupa poza. Portrete fete. Portrete femei. Tablouri portrete. Cadouri personalizate

Portrete desenate si pictate dupa poza - modele
Disponibil la cerere cu poza clientului pe diverse dimensiuni in tehnica grafica in creion alb-negru, colorat sau pictura pe panza
Ofera cadouri unice celor dragi
Ideal pentru fete, femei, mama, fica, nasa, fina, bunica, colege, prietene, iubita, sotie

Vezi și:
Lucrari artistice de vanzare (pictura si grafica- tablouri) <click aici> si Tablouri frumoase <click aici>
Portrete pictate dupa poza la comanda <click aici>
Cadouri barbati <click aici>

Ce înseamnă lumânarea în Ortodoxie? Cum le putem explica copiilor acest simbol? 🕯️❤️

  Sunt anumite mirosuri și imagini care mă întorc instant în copilărie. - Mirosul de ceară caldă. - Lumina unei lumânări aprinse într-o sear...

Cele mai cautate postări